ITINERAR ARTISTIC - IOAN BORLEAN

Marc VANHOVE *

Foarte diferit apare itinerariul lui IOAN BORLEAN, originar din Maramureş (trăieşte şi munceşte dintotdeauna în Vadu Izei), unul din acei creatori ocazionali pe care JEAN DUBUFFET îi numea cu simpatie “neobişnuiţii artei”.
Deşi episodică, activitatea sa picturală nu constituie mai puţin o adevărată pasiune în ochii acestui autodidact de treizeci şi cinci de ani. Primelor încercări ale debutului, cu stângăciile inerente, li s-au succedat opere mai convingătoare. A încercat ca orice debutant răbdător tot felul de genuri, de la pictura clasică la natura moartă, peisaje, în acestea din urmă Ioan Borlean sfârşind prin a găsi principala sa sursă de inspiraţie.
Peisajul, pentru orice locuitor al Maramureşului, este pe primul loc grădina sa, acest colţ  de lume pe care el îl cultivă neobosit; apoi, puţin mai departe, perdeaua copacilor de pe marginea râului, dealul înverzit, pământul ancestral de care îl leagă atâtea corzi necunoscute şi al cărui moştenitor şi păzitor se simte. De unde profunda veneraţie mărturisită pentru peisaj a oamenilor acestor locuri. Căci mai mult decât o simplă trăsătură de

caracter, acest raport cvasimistic cu natura constituie substratul însuşi al “sufletului român”. Este acest peisaj cel pe care încearcă să ni-l restituie pictura lui Ioan Borlean. În operele sale cele mai reuşite, care păstrează toate proporţiile şi se apropie de primul  Mondrian (acela al iazurilor şi al heleşteelor), ceva se întâmplă cu această secretă alchimie între domestic şi cosmic. De câţiva ani, munca lui Ioan Borlean cunoaște totodată o evoluţie simţitoare. Lăsând tot mai mult pictura în ulei şi acuarelă şi în acelaşi timp pictura de peisaje, el se consacră astăzi exclusiv picturii icoanelor. De fapt această latură a creaţiei sale a ales să o prezinte aici.
Ce este asemănător în opera acestor artişti la prima vedere? Dincolo de diferitele obiective (de meserie, de mediu) şi chiar mai puţin mare decât ar lăsa să presupună  o privire distrată sau superficială, toate mărturisesc acelaşi puternic ataşament a ceea ce, în lipsa unui termen mai potrivit, aş numi tradiţie: acest substrat de identitate în care se regăseşte, spunem noi, ”sufletul român”. Rezistenţa lui ca artist consistă în aceasta.

*Catalogul Epoziţiei Galeriei “Efemerul” din Braine-le-Compte, Belgia, 1993

ICOANELE UNUI ÎNDRĂGOSTIT DE PATRIMONIU

Sophie MANEVAL*

Ascultând Mozart, Bach sau muzică tradiţională din Maramureş, Ioan Borlean îşi pictează icoanele sale pe sticlă. Atelierul său este refugiul său, un spaţiu în decor tradiţional, în care se împletesc covoare, oluri, cergi şi icoane. De la revoluţie încoace, Ioan se dedică acestei pasiuni înainte interzise de regimul comunist. De la expresia foarte simplă de mai întâi, în două dimensiuni, după tradiţia icoanelor anonime din Maramureş, arta lui Ioan a evoluat spre o tehnică mai expresivă şi mai personală. El pictează

formate mai mari, mai libere, construieşte calendare spirituale de o mare fineţe şi îşi vinde creaţiile pe loc, în mod special unei clientele urbane şi străine. El expune la Muzeul etnografic din Sighetu-Marmaţiei şi la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, dar nu are timp să stea la expoziţii sau festivaluri. Mai are şi meseria de tehnician radio din care trăieşte şi Ioan mai are şi multe alte preocupări. El îşi amenajează şi casa tradiţională pe care, împreună cu soţia sa şi-a transformat-o în pensiune turistică şi prezidează mai multe asociaţii foarte implicate în dezvoltarea locală.
* Sophie MANEVAL, Articol din Revista “Village Magazine, nr. 83/2006” – Franţa

FĂURIND   VIITORUL
Mati  BRADLEY*

Cu mișcări ușoare și delicate, Ioan Borlean pictează pe sticlă sfinți și simboluri religioase practicate în partea de nord-est  a României încă din 1700. Satul sau natal, Vadu Izei, se bucură de o faimă crescândă printre turiștii din Europa pentru frumusețea naturală și numărul mare al artiștilor și meșterilor populari. Ca președinte al Comitetului sătesc pentru turism și dezvoltare, viziunea lui Ioan trebuie să fie atât pragmatică căt și artistică.
* Mati  BRADLEY, Articol din Revista “The Gift”, 2000  -SUA

RESPECT PENTRU ICOANA ORIGINALĂ 
Ion  ZUBAȘCU*

« Mă bucur că în preajma Crăciunului ați colorat icoana Mântuitorului, ca o sămânță de grâu sfânt  renăscută din viață și credință, în cel mai arhaic pământ al bucuriei și mai presus de aceasta ați lucrat cu sfințenie și respect pentru icoana originală.»
*Ion ZUBAȘCU, Articol din  Ziarul “Adevărul”, România, 1995

UN GRAD DE SPONTANEITATE  RAȚIONAL
Viorel  IGNA*

« Inspirate din icoanele pe sticlă de Nicula, foarte răspândite în Maramureșul Voievodal, icoanele lui Ioan Borlean folosesc același  principiu de lucru al școlii din Nicula. Cu o linie variată executată cu penelul, un colorit foarte asemănător cu cel specific acestei școli, dar executate în culori moderne cu un timp de uscare rapid și o mai bună aderență la sticlă. Ceea ce surprinde este faptul că pictura lui are un grad de spontaneitate, aproape necenzurat rațional, ca o “țâpuritură” cum îi place lui să spună, dar care nu rămâne static, ci tentează la eternitate în contradicție totală cu lumescul și reprezentarea figurativă a demonicului, care nu este altceva decât diavolul din noi, dar supus unei atente și necesare cenzuri prin pioșenie sau rugăciune.

Icoanele pe sticlă sunt după cum bine se știe o reprezentare biblică cu care ne-au învățat meșterii populari, transpunerea biblică însăși. Supralicitarea ideii de icoană și iconism poate deveni la un moment dat tautologică, dar la Ioan Borlean transpare artistul care încearcă să uite de tautologic, dar nu de antecesori.
În icoane ca “Sf. Gheorghe”, ”Înălțarea la Cer”, ”Nașterea Domnului Iisus”, ”Iisus și vița de vie”, apare figura umană și supraumană înconjurându-se întotdeauna de anumite stângăcii și devieri de la forma perfecțiunii prin care acest stil eratic dobândește un aer organic și viu.
“Linia realizată de mâna măiestrului manifestă în consecință abateri voite de la definiția liniei, de aici aspectul însuflețit al acestui geometrism și credința că cei care vor privi măcar o dată să-și poată imagina că au scăpat de Păcate.”
*Viorel Igna, Articol din Jurnalul ”Clipa”, România,1993